Povestea emoționantă a acestui bebeluș. Ce s-a întâmplat la doar câteva ore după venirea lui pe lume

Povestea emoționantă a acestui bebeluș. Ce s-a întâmplat la doar câteva ore după venirea lui pe lume

Moment emoționant pe Aeroportul Internațional Arturo Merino Benitez din Santiago: după 41 de ani, o mamă și fiul ei s-au văzut pentru prima oară. Povestea celor doi pare a fi desprinsă dintr-un film, relatează CNN.

Nelly Reyes avea doar 19 ani atunci când l-a adus pe lume pe Travis. Deși sarcina decursese normal, la doar câteva ore de la naștere, femeia a fost anunțată că bebelușul ei a murit din cauza unei malformații pe care medicii i-o descoperiseră la inimă.

În ciuda insistențelor, lui Nelly nu i s-a permis totuși să-și vadă copilul nici măcar pentru o clipă, iar certificatul de deces nu i-a fost înmânat, așa cum ar fi trebuit.

A fost externată câteva zile mai târziu, fără nicio explicație. După mai mulți ani de căutări și investigații, femeia avea să afle însă adevărul cutremurător: fiul ei se născuse perfect sănătos, dar fusese răpit și vândut. Copilul a ajuns în SUA, acolo unde a fost adoptat de un cuplu care, la rândul său a fost mințit: noii părinți ai lui Travis au crezut că băiețelul fusese abandonat de mama lui naturală.

Cazul lui Nelly și al fiului ei nu este, însă, unic, a explicat Marcela Labraña, directorul Agenției pentru Protecția Copilului din Chile. În perioada 1970-1980, mii de copii au ajuns să fie dați spre adopție în mod illegal. În vreme cu unii au fost răpiți și vânduți, alții au fost dați de bunicii lor, care au complotat cu medici, doctori sau călugărițe, în încercarea de a ascunde sarcinile tinerelor necăsătorite.

În ceea ce privește situația lui Travis, autoritățile încă fac investigații pentru a afla cine este vinovat pentru înstrăinarea copilului. Cel mai important este însă, că el și mama lui naturală au reușit să se regăsească. Astfel, băiatul a avut șansa să meargă în Chile, unde și-a cunoscut și cei cinci frați.

„Întotdeauna m-am simțit incomplet”, a mărturisit el. Totuși, Travis a precizat că îi este reunoscător mamei sale adoptive pentru felul în care l-a crescut și educat.

„Ea va fi întotdeauna mama mea – doar că acum am două mame -, ea m-a crescut. Sunt cine sunt datorită ei. Ea va avea întotdeauna un loc special în inima mea și nu o voi putea înlocui niciodată”, a adăugat tânărul în cele din urmă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nume mari de la Hollywood s-au aliat pentru întoarcerea lui Kevin Spacey pe marile ecrane
×